Ammo.

Am ajuns într-un punct în care ceea ce scriu capătă nuanţă personală.De mult timp scriu generalităţi,de mult timp îmi permit să vă dau sfaturi,să vă critic,să "intru cu bocancii în viaţa voastră",fără a vă da vouă oportunitatea de a pătrunde în esenţa mea.Acum,cu aroganţă asumată,consider necesară satisfacerea curiozităţilor (treptat).Voi începe să scriu câte o filă din cartea vieţii mele,la momentul potrivit.Însă nu voi fi mai îngăduitoare cu mine însămi decât am fost cu voi şi recunosc că nu am fost deloc,dar nu îmi va fi teamă să las modestia deoparte atunci când este cazul,aşa cum nu îmi va fi teamă de autocrticare (sunt cel mai mare critic al meu).
Această prima filă va fi una generică,nu va înfăţişa aspecte concrete,nu voi încerca prin intermediul picanteriilor să atrag.
Mult timp am încercat să mă integrez în diferite sfere ale vieţii pe care am cunoscut-o până în momentul actual.Uneori aveam senzaţia că reuşesc,că aparţin acelui ceva,ca mai apoi să mă pierd în aspecte care nu aveau nicio legătură cu mine.După asemenea tentative,am realizat un singur lucru : am încercat atât de mult să mă integrez,încât am piedut din vedere faptul că,poate,sunt menită a ieşi din tipare.În momentul acela am avut "îndrăzneala" să fiu eu.
De asemenea,am avut momente în viaţă în care trăiam pentru alţii în sensul că orice acţiune a mea avea izvor în convingeriile altcuiva,în standardele altcuiva.Astfel am ajuns să realizez că trebuie să îmi trăiesc propria viaţă,condusă de propriile convingeri şi că uneori trebuie să acţionez în proriul interes,astfel investind spiritual în mine însămi,deşi uneori voi răni persoane dragi.
Au fost momente când problemele mele păreau cele mai mari,momente în care comparam problemele tuturor celor din jurul meu cu cele proprii.Mi-am dat seama că acest cuvânt,"problema",cuprinde o sferă largă de accepţiuni,deci o problemă,oricâtă dificultate ridică,tot problemă rămâne.
Am tendinţa să îmi închid sufletul în vid,să nu fie expus niciunui factor extern.Îmi aleg uneori prost momentele,astfel:âand nu este cazul,îmi sigilez sufletul în aşa fel încât să nu am acces decât eu la el.iar în cele mai nepotrivite situaţii îmi pun sufletul pe tavă,la îndemana oricui.Cele din urmă momente sunt cele în care sunt ahtiată după afecţiune,până la pragul de a o cerşi.
Am experimentat atât eşecuri,cât şi reuşite,dar singurele pe care le imortalizez sunt reuşitele.Eşecurile au un loc special rezervat,un loc unde am acces constant,pentru a nu îmi repeta greşelile.
M-am luptat,uneori,pentru lucruri palpabile sau care păreau a îmi oferi o satisfacţie,dar în realitate erau lucruri,deşi de calitate (emoţională sau materială) care doar îmi luau gândul de la anumite doleanţe ignorate.Astfel am pierdut noţiunea lucrurilor cu adevărat importante :sănătatea,fericirea izvorâtă din cele mai mărunte lucruri.
La finalul filei,susţin că nu regret nimic,nu îmi cer iertare pentru nimic,nici în faţa mea,nici în faţa terţelor persoane implicate.De ce ? Pentru ca mi-am trăit viaţa,până acum,aşa cum am ştiut eu mai bine şi viaţa mea este o călătorie formidabilă pe care o voi continua pe acelaşi ton (hotărât şi colorat).Vş sfătuiesc să procedaţi la fel (nu mă pot abţine,trebuie să mă bag puţin şi în viaţa voastră).

O vară formidabilă vă doresc,pâna la urmatoarea filă când ne revedem.

P.S.De asemenea,vă doresc o viaţă de o calitate irefutabilă!

Maisha.

Curând am auzit o vorbă: “Să mori e uşor,să trăieşti este greu”.Pe cât este de morbidă,pe atât este adevarată.Fiinţa umană este construită,pe langâ componentele fizice,din emoţii variate.Unii ne exteriorizăm emoţiile,alţii nu.Cert este că toţi le avem.Adesea întâlnim oameni pe care îi judecăm ca fiind “lipsiţi de suflet/emoţii” însă nu există aşa ceva.
Emoţii pe care le avem conduc la idealuri,la dorinţe,de natură materială sau emoţională.Cert este că,datorită societăţii în care trăim,suntem tentaţi să ne modelam aceste dorinţe.Adesea considerăm că ceea ce ne dorim nu este în tandem cu standardele societăţii şi că riscăm a fi judecaţi,or un om nu este definit prin ceea ce îşi doreşte,visurile nu sunt imperative,aşa cum nici îndeplinirea lor nu este imperativă.Deci,cum putem fi judecaţi prin prisma unui lucru care nu este concretizat ?Intenţia mea nu este de a părea atotştiutoare,însa sunt şi eu o fiinţtă umană,deci imi permit a diseca acest subiect deoarece şi eu am trecut prin perioada în care fie mi-am modelat aspiraţiile,dorinţele,fie mi le-am ascuns.
Suntem liberi a ne dori tot,suntem liberi a aspira la cel mai înalt nivel (indiferent unde se situează acesta pentru fiecare),însă nu este de neglijat faptul că o dorinţă merită atenţia necesară,deci avem datoria morală faţa de noi înşine de a încerca să le dăm viaţă.În fond,de asta avem idealuri nu ? Idealurile reprezintă rezultatul spre care se îndreaptă străduinţele noastre.
În altă ordine de idei,trebuie să fim capabili de a ne aprecia la adevarata noastră valoare.Însă,pe parcursul vietii,vă veţi “ciocni” de anumite persoane sau situaţii care vă vor face să credeţi altceva despre voi înşivă,care vă vor face să vă subestimaţi.Nu permite asemenea lucru.Nimeni nu este împuternicit să te faca să crezi despre tine însuţi că ai fi ceva mai puţin decât eşti în realitate.Viaţa înseamnă echilibru:nu trebuie să te subapreciezi şi nici să te supraapreciezi.Acelaşi lucru trebuie pretins şi de la cei din prejma ta.

PERMITE-TI să visezi,să îţi realizezi idealurile,să fi cea mai bună versiune a ta.

ÎNDRĂZNEŞTE să ţinteşti sus şi să realizezi lucruri măreţe.

NU PERMITE nimănui să te desconsidere sau să te facă să te desconsideri tu pe tine însuţi.

Ce am uitat şi ce nu pot să uit.

Da,e vorba despre tine,dar nu asta mă deranjează.Mă deranjează faptul că,de fiecare dată când vine vorba de tine,trebuie să fie vorba şi despre mine.Deci,teoretic,e vorba de noi doi,de mine şi de tine,dar,practic,nu mai există noţiunea "noi doi".Sincer,după atâta timp,mă întreb dacă a existat vreodată.Irelevant!
Ajunsesem să uit multe dintre lucrurile ce defineau situaţia asta,ceea ce mă mulţumea.Uitasem grija pe care mi-o purtai însoţită de protecţia ce mi-o ofereai.Uitasem cât de mult râdeam împreună,uitasem faptul că erai printre puţinii oameni în jurul cărora puteam fi întradevar eu,fără jocuri,fără disimulări.Uitasem cât îmi placea să îţi mângâi faţa,faţa aceea fină,inconfundabilă.Uitasem cât îmi plăcea faptul că aveai încredere în mine şi faptul că vedeai în mine cea mai bună prietenă a ta.Uitasem parfumul tău,zâmbetul tău,îmbrăţişarea ta,jocurile tale.Uitasem tot!Zilele trecute mi-au revenit frânturi în minte.Dar am uitat din nou tot.Câteodata îmi face bine să uit.Doamne,câte am uitat.Dar ştii ce nu am uitat ? Nu am uitat de ce nu te mai iubesc.Iar acest fapt nu vreau sa îl uit!

-o pagină din povestea dintre un anume el şi o anume ea.

Cand si cum sa iubesti.

Nu are sens ceea ce vreau să punctez ? Ba da.Are.Nu întocmesc o listă de instruţiuni,nu subliniez cum trebuie să reacţionăm în diverse situaţii.Nu sunt în măsură să fac asta.Depinde de circumstanţe,de persoanele implicate,nu e ceva ce poate fi generalizat.Dar sunt în măsura să îmi expun opinia în ceea ce priveşte etica iubirii,dacă o pot numii aşa.Da! Există o etica a iubirii.Nu este stipulată nicăieri.Nu este vreo lege nescrisă.Aşa cum am menţionat într-un articol anterior,iubirea este "o stare elevată a sufletului instruit,a sufletului lucrat".Etica iubirii se regăseste numai în aceste suflete instruite.Pot afirma că iubirea poate fi un sentiment,nu în totalitate dominat de latura emotivă,de impuls,ci şi de raţionament,în măsura în care iubirea implică şi respect,devotament,iar eu consider că aceste două noţiuni nu sunt izvorâte din impuls,ci mai degrabă din grandoarea unei persoane.
În cele ce urmează mă voi "înfige" în subiect.Când şi cum să iubeşti ? Nu iubeşti o persoană atunci când se află în apogeul succesului (indiferent dacă acest succes implică stadiul evoluţiei ca individ sau succes material).Iubeşti o persoană şi atunci când se află în stadiul cel mai jos din ierarhia sa personală.Asta înseamnă să iubeşti,să rămâi lângă acea persoană când a încetat să mai fie persoana pe care tu o iubeai cândva.Iubeşti o persoană în toate stadiile pe care le parcurge sau nu o mai iubeşti deloc.Eu asta înteleg din sintagma "nu există jumătăţi de măsură când iubeşti".Şi nu există să iubeşti o persoană cu o intensitate ce depinde de stadiile pe care le parcurge.Nu doresc a mai elobora pe acestă temă.Mă mulţumesc cu faptul că pun anumite pesoane pe gânduri.A nu se înţelege cum că aş critica anumite persoane ori sentimentele ce le nutresc.Nu critic lipsa sentimentelor în situaţii nu tocmai favorabile,doar menţionez că atunci când iubirea îşi pierde din intensitate lovindu-se de obstacole,pur şi simplu nu mai e iubire.
Tot ceea ce am menţionat consider a avea aplicabilitate în orice relaţii ce implică iubire,indiferent de natura lor.

P.s.Iubeşti ? Iubeşte tot timpul,căci iubirea nu ţine cont de circumstanţe!

Pentru voi.

Aceste randuri sunt pentru voi,sunteti putini…o mana de oameni.Va stiti voi.Nu am gasit niciodata o modalitate de a va face sa intelegeti ce reprezentati.Nici acum nu veti intelege pe deplin.
Au trecut ani…nu va iubesc ca la inceput.Va iubesc mult mai mult.La inceput nu va iubeam…circumstantele ne-au adus impreuna.Trecerea anilor sau mai bine spus modul in care au trecut anii v-a adus,nu mai aproape de sufletul meu,ci in el.Erau vremuri cand va spuneam ca reprezentati 60% din sufletul meu,nu s-a schimbat nimic,doar eu.Intelegeti ca mi-ati acaparat o buna bucata din suflet.O alta bucata apartine familiei mele.Mi-am pastrat si mie o bucatica insesizabila,dar importanta,am nevoie de un loc de refugiu numai al meu,unde nu ma poate gasi nimeni,dar unde sa va am aproape.
De multe ori am impresia ca nu sunt eu vreo persoana exceptionala,dotata cu calitati solide,ci ca sunt o persoana care are prieteni exceptionali cu calitati solide.Da!De multe ori uit de mine si ma regasesc prin intermediul vostru.Inca nu intelegeti.Nu vreau sa recurg la clisee impersonale,nici citate stufoase.vreau sa intelegeti cuvintele mele.Mare parte din constructia ce o reprezint e realizata de voi.Nu intelegeti.Nu intelegeti ce persoane deosebite sunteti.Doresc fiecarui om in parte sa fie capabil de asemenea sentimente ca cele pe care le nutresc eu pentru voi.Nu as putea sa va dau drumul.Si stiti ca am dat drumul multor persoane.Nu avea rost sa imi ocupe spatiul fara sa plateasca …chirie.Voi sunteti chiriasii ideali,imi platiti la timp chiria,mentineti curatenia,incaperea e in permanenta aerisita si primitoare.Se intampla din cand in cand sa fie nevoie de mici retusuri,dar sunteti mereu dispuse sa le faceti.Am avut parte si de chiriasi problematici.Am trecut cu vederea de multe ori peste neplata chiriei,am trecut cu vederea peste deranjul cauzat.Dar am schimbat politica.I-am dat afara.Definitiv.Stati linistiti…voi nu sunteti expusi pericolului acestuia.Ba chiar mai mult...sunteti proprietari.V-am trecut,alaturi de mine,pe actul de proprietate.Va vreau in spatiul meu,in sufletul meu,pe o perioada nedeterminata,cat mai lunga,una vesnica eventual.

P.S.: Nu sufar vreo criza de personalitate.E nevoie sa stiti cat de IMPORTANTE sunteti pentru mine!

It hurts too good.

Mi-e frica sa nu te mai iubesc...
Cand te iubeam eram alta.Inconstient iti ofeream tot din mine,tot ce era bun...ce era rau inchideam intr-un cufar pe care il deschideam numai cand eram singura.Tot atunci si plangeam din tot sufletul.
Mi-e teama ca,daca nu te mai iubesc,o sa uit sa inchid cufarul,mi-e teama ca nu voi mai avea motiv sa scot tot ce e mai bun la lumina,inchizand totul intr-un alt cufar.
Nu simteam,de multe ori,toata raceala ta deoarece iubirea mea pentru tine o eclipsa.Am pierdut tot in fata ta...ratiune,mandrie,energie si am castigat nimic.Pana si nimicul,cand te iubeam,insemna ceva.Insemna intensitatea,pasiunea.In iubire nu exista termenul "nimic".Asta am realizat.Nu stiu de iubire in general,dar iubirea mea pentru tine asta mi-a aratat.Daca nu te mai iubesc,cu ce raman ? Iubindu-te nu am avut parte de multe...doar cateva momente de afectiune invelite in superficialitate.Existau acele momente?Sau tot dragostea mea pentru tine le-a generat?Deci cu ce raman ? Dispar si momentele de care nu sunt convinsa ca au existat ? Logic vorbind mi-ar fi mai bine...si tie la fel,dar iubirea mea pentru tine nu tine cont de logica,nu tine cont de nimic.E imprevizibila,e dinamica,e intensa,vulcanica!De ce mi-ar fi mai bine,logic vorbind, fara iubirea asta ? Pentru ca ma consuma putin cate putin,ma face sa uit de mine,iar eu,dragul meu,ma iubesc prea mult ca sa uit de mine.De ce ti-ar fi mai bine,logic vorbind,fara iubirea asta ? Pentru ca e prea mare ca tu sa o poti asimilia,e prea intensa ca tu sa te descurci cu ea.Tu...tu ai nevoie de afectiune sintetica,ceva simplu si aparent bun,dar in esenta de proasta calitate,in asa fel incat sa te poti descotorosi de ea usor,in timp ce iubirea mea e orice numai sintetica nu...e pura si de calitate,nu ceva de care sa te poti lipsi...e precum bumbacul egiptean,un lux ce iti va mangaia sufletul.Vezi ? E prea mult pentru tine! Sufletul tau e novice.Are multe de invatat,de fapt multe de simtit, ca sa poti intelege.Observi ca nu are relevanta ceea ce am indrugat eu aici ? E totul logic,iar iubirea mea pentru tine nu e logica.Sufletul meu a creat un monstru...iubirea pentru tine.Si totusi de ce mi-e frica sa scap de monstrul asta?Pentru ca te iubesc.Ilogic nu ? Nu uita ca iubirea mea pentru tine nu tine cont de nimic.Dar simt ca se termina...simt cum se scurge din mine,simt cum te scurgi din mine...ma curat incet de tine.Dar inca te iubesc!Nu mai stiu in ce fel...

Amour.

"Iubirea este o stare elevata a sufletului instruit,a sufletului lucrat"
Asa am auzit.Nu de la vreun rasfatat al educatiei,ci de la un om de rand.
Asa am auzit.Pentru prima oara...nu am o opinie.Cuvintele imi sunt anulate.Orice incercare de a elabora o opinie
imi este incheiata,inainte de a incepe.
Iubirea?Nu multi puteti vorbi,desi o faceti.Nu multi o puteti simti,desi asta pretindeti.Nu multi o puteti oferi,
desi asta cereti.Dar acelor care pot face acestea ma adresez.Ce reprezinta toate acestea?Fara a folosi metafore
naucitoare,fara sa cautati profunzimea cuvintelor.Ma indoiesc ca este ceva descriptibil.Atata pot spune si eu.

P.S. "...iubirea este un leagan de gingasii erotice."