Ammo.

Am ajuns într-un punct în care ceea ce scriu capătă nuanţă personală.De mult timp scriu generalităţi,de mult timp îmi permit să vă dau sfaturi,să vă critic,să "intru cu bocancii în viaţa voastră",fără a vă da vouă oportunitatea de a pătrunde în esenţa mea.Acum,cu aroganţă asumată,consider necesară satisfacerea curiozităţilor (treptat).Voi începe să scriu câte o filă din cartea vieţii mele,la momentul potrivit.Însă nu voi fi mai îngăduitoare cu mine însămi decât am fost cu voi şi recunosc că nu am fost deloc,dar nu îmi va fi teamă să las modestia deoparte atunci când este cazul,aşa cum nu îmi va fi teamă de autocrticare (sunt cel mai mare critic al meu).
Această prima filă va fi una generică,nu va înfăţişa aspecte concrete,nu voi încerca prin intermediul picanteriilor să atrag.
Mult timp am încercat să mă integrez în diferite sfere ale vieţii pe care am cunoscut-o până în momentul actual.Uneori aveam senzaţia că reuşesc,că aparţin acelui ceva,ca mai apoi să mă pierd în aspecte care nu aveau nicio legătură cu mine.După asemenea tentative,am realizat un singur lucru : am încercat atât de mult să mă integrez,încât am piedut din vedere faptul că,poate,sunt menită a ieşi din tipare.În momentul acela am avut "îndrăzneala" să fiu eu.
De asemenea,am avut momente în viaţă în care trăiam pentru alţii în sensul că orice acţiune a mea avea izvor în convingeriile altcuiva,în standardele altcuiva.Astfel am ajuns să realizez că trebuie să îmi trăiesc propria viaţă,condusă de propriile convingeri şi că uneori trebuie să acţionez în proriul interes,astfel investind spiritual în mine însămi,deşi uneori voi răni persoane dragi.
Au fost momente când problemele mele păreau cele mai mari,momente în care comparam problemele tuturor celor din jurul meu cu cele proprii.Mi-am dat seama că acest cuvânt,"problema",cuprinde o sferă largă de accepţiuni,deci o problemă,oricâtă dificultate ridică,tot problemă rămâne.
Am tendinţa să îmi închid sufletul în vid,să nu fie expus niciunui factor extern.Îmi aleg uneori prost momentele,astfel:âand nu este cazul,îmi sigilez sufletul în aşa fel încât să nu am acces decât eu la el.iar în cele mai nepotrivite situaţii îmi pun sufletul pe tavă,la îndemana oricui.Cele din urmă momente sunt cele în care sunt ahtiată după afecţiune,până la pragul de a o cerşi.
Am experimentat atât eşecuri,cât şi reuşite,dar singurele pe care le imortalizez sunt reuşitele.Eşecurile au un loc special rezervat,un loc unde am acces constant,pentru a nu îmi repeta greşelile.
M-am luptat,uneori,pentru lucruri palpabile sau care păreau a îmi oferi o satisfacţie,dar în realitate erau lucruri,deşi de calitate (emoţională sau materială) care doar îmi luau gândul de la anumite doleanţe ignorate.Astfel am pierdut noţiunea lucrurilor cu adevărat importante :sănătatea,fericirea izvorâtă din cele mai mărunte lucruri.
La finalul filei,susţin că nu regret nimic,nu îmi cer iertare pentru nimic,nici în faţa mea,nici în faţa terţelor persoane implicate.De ce ? Pentru ca mi-am trăit viaţa,până acum,aşa cum am ştiut eu mai bine şi viaţa mea este o călătorie formidabilă pe care o voi continua pe acelaşi ton (hotărât şi colorat).Vş sfătuiesc să procedaţi la fel (nu mă pot abţine,trebuie să mă bag puţin şi în viaţa voastră).

O vară formidabilă vă doresc,pâna la urmatoarea filă când ne revedem.

P.S.De asemenea,vă doresc o viaţă de o calitate irefutabilă!